Antreprenorul Rodica Dobraniș și senatorul Ovidiu Florean fac tandem la alegerile locale din partea AUR pentru Primaria Bistrița, respectiv Consiliul Județean BN. Informația, o adevărată surpriză în ceea ce o privește pe Rodica Dobraniș a fost dezvăluită pe surse cu o zi înainte în presa locală (propolitica.ro) și a devenit oficială într-o conferință de presă ținută joi în prezența liderului formațiunii, George Simion.
Liderul AUR, George Simion care i-a prezentat personal pe cei doi candidați a anunțat și că va reveni la Bistrița pentru ceremonia de lansare a tuturor candidaților din județ, dar și că va face campanie cot la cot cu Rodica Dobraniș de cate ori va avea ocazia
Alegerea Consiliului de conducere a partidului AUR sunt doi oameni care nu se înțeleg cu șefii locali. O fi bine, n-o fi bine nu stiu sa va spun. dar va spun ca noi nu participam la aranjamente, așa cum se fac la noi în general și în acest județ” a spus Simion înaintea prezentării propriu zise a candidaților. Simion n-a pierdut ocazia în a denunța din nou cuplarea alegerilor europarlamentare cu localele și devansarea datei alegerilor locale cu câteva luni, ceea ce va face ca după alegeri sa existe alesi care-si continua vechiul mandat si alesi care asteaptă să-și înceapă mandatul, ceea ce va bulversa pe toata lumea în administrație.
George Simion a criticat din nou și sistemul alegerilor într-un singur tur din scrutin, sistem care avantajeaza din sytart primarii în funcție: ”Alegerea se face într-un singur tur de scrutin. Dăm șansa celor care vor să lupte cu actualii conducători de la Primăria municipiului Bistrița și de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud să o facă. Partidele politice principale s-au învățat în acești ani să bată palma, așa au funcționat până acum. Am primit oferte și aici în județul Bistrița-Năsăud, dar eu nu fac genul acesta de lucruri, eu nu mă murdăresc, nu am nicio altă bogăție decât onoarea, cinstea și atâta timp cât ni se mai permite și nouă să candidăm la niște alegeri, atâta timp cât există pluripartidism, vreau să dau șansa unor oameni să candideze și să se lupte corect. De aceea, alegerea Biroului Național de Conducere al AUR pentru Primăria Bistrița și pentru Consiliul Județean este cea a unor oameni care nu se înțeleg cu orânduirea, nu se înțeleg cu șefii locali. (…) Nu participăm la aranjamente și nici nu ne place aranjamentul care se vede de la o poștă aici în județ – rămâi tu primar la municipiu, eu pun un candidat care nu există și voi nu mă deranjați la președinția Consiliului Județean(..). De aceea propunerea noastră pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud este domnul senator Ovidiu Florean, iar pentru Primăria Bistrița este doamna Rodica Dobraniș” a fost introducerea lui George Simion.
Despre Rodica Dobraniș (nn care a candidat și în 2020 pentru fotoliul de primar, pentru un partid de anvergura restrînsă (POL) și a obținut un scor meritoriu de peste 5 %) Simion a spus că și-ar fi dorit ca în toate resedintele de județ sa aibă un candidat antreprenor : ”Eu mi-as fi dorit ca în toate municipiile presedințe de județ sa găsesc antreprenori, pentru că ne-am saturat de indivizi care n-au făcut nimic în viața lor și vor sa conduca comunitati. N-am gasit peste tot si imi pare rau. Eu luptă între David și Goliat, cu un tur de scrutin dar și cu un sistem în care partidele mari îți cumpăra la bucata, nici macar cu fonduri, ci cu promisiuni. primarii”
Rodica Dobraniș: ”în momentul de față democrația este grav avariată”
Rodica Dobranis a mărturisit că și-ar fi dorit un partid cum este AUR-ul încă din 2017 când a ieșit în stradă la protestele împotriva ordonanței 13 : ”În acest moment, fiecare român trebuie să își facă timp să se gândească la România. În momentul în care am acceptat oferta echipei AUR și a domnului George Simion, la asta m-am gândit. Democrația este ca o balanță în echilibru și de ceva vreme vedem că în jurul nostru ia naștere un partid unic – partidul comasat român, cel care pune în pericol acel echilibru al democrației. Singura forță, singura opoziție în acest moment este partidul AUR, partidul care face opoziție corectă. Îmi amintesc cum am început și cât mi-am dorit să găsesc un asemenea partid în 2017 când am ieșit în stradă (nn la protestele pt OUG 13)) În momentul de față, democrația este grav avariată, iar opoziția trebuie să existe, în orice formă. Aici suntem o echipă foarte puternică. Îl am alături de mine pe domnul Ovidiu Florean. Consider că suntem niște câștigători și abia așteptăm să luăm Primăria Bistrița și Consiliul Județean. Fac asta și mi-am asumat acest lucru, pentru că vreau tot ce este mai bun pentru Bistrița. Bistrița merită să fie condusă de oameni integri, de oameni de bună credință, de oameni onești. Știu ce responsabilitate am și știu cât de mult voi avea de muncit, dar îmi asum acest lucru și îmi voi duce misiunea până la capăt. Repet, Bistrița și bistrițenii au nevoie de tot ceea ce este mai bun. Prin urmare, vă chem să ne fiți alături. Doar uniți putem reuși!”, a mai spus Rodica Dobraniș.
Ovidiu Florean: ” candidez împotriva unui baron care tratează județul ca pe propria moșie”
Senatorul Ovidiu Florean a ținut să-i mulțumească celor din conducerea AUR care i-au permis să candideze împotriva lui Radu Moldovan, pe care caracterizat în retorica sa obișnuită drept un grof care trateaza județul ca pe propria moșie : ” Mulțumesc pentru sprijin și pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o pentru a candida împotriva unui baron care tratează Consiliul Județean ca pe moșia proprie. Domnul grof Radu Moldovan consideră că toți subordonații săi trebuie să îi sărute inelul, că pe toți colaboratorii săi îi tratează cu superioritate și cu lipsă de respect și toți oamenii care lucrează pe șantierele județului sunt tratați ca niște slugi. Lucrul ăsta trebuie să se termine, de aia partidul nostru vine în fața electoratului ca candidați de aur, oameni de bună credință, care vor să aducă armonia în Consiliul Județean, în așa fel încât toți oamenii care lucrează acolo să o facă cu drag, în armonie, într-un mediu favorabil, într-un mediu sănătos”.
Florean nu l-a uitat nici pe fostul coleg din PDL și PNL, Robert Sighiartău în legătură cu care a depănat amintiri din perioada petrecută alături de Ludovic Orban în ”Forța Dreptei”: ”Contracandidat este și domnul Robert Sighiartău și îl citez acum pe Ludovic Orban care a spus: Am ținut la Robert ca la copilul meu, dar a fost primul care mi-a băgat cuțitul pe la spate. Vă las pe dumneavoastră să apreciați cam unde e nivelul de caracter al domnului deputat Sighiartău” .
Florean a făcut referire și la Rodica Dobraniș alături de care face tandem pentru primele două funcții de la alegerile locale: ”Îmi pare foarte bine că am reușit să o convingem și pe doamna Rodica Dobraniș să vină în echipa noastră, a fost o muncă de lămurire de vreo două luni de zile. Dânsa este o femeie de excepție, dintr-o familie de excepție, care a excelat în business, a excelat în viața de familie, cu copii campioni care dau autografe în Japonia, în Paris și alte țări. Chiar dacă nu ne place să recunoaștem, femeile au de multe ori calități superioare bărbaților și eu cred că, după alegerile din 9 iunie, vom avea un primar femeie la Bistrița, pe doamna Rodica Dobraniș. Îi cunosc foarte bine pe contracandidații domniei sale, am și colaborat cu ei. Îmi cer scuze, nu vreau să îi denigrez, nu vreau să îi desconsider, dar doamna Dobraniș este cu 10 niveluri peste ei din toate punctele de vedere” a mai spus Florean