Adriana Domnici, victima dramaticei căderi de pe un vârf din Munții Rodnei, de sâmbătă, din timpul unei drumeții în Masivul Saca, la Poiana cu Narcise, va fi înmormântată miercuri în Cimitirul Evanghelic din Bistrița. Familia Domnici a fost lovită de tragedii de-a lungul timpului. În urmă cu 13 ani, Adriana Domnici și-a pierdut soțul, un cunoscut avocat din Bistrița, într-un dramatic accident de circulație în Jucu, care a avut loc chiar în ziua în care acesta împlinea 41 de ani.
În accidentul din noiembrie 2011, care i-a ucis soțul pe loc, Adriana Domnici a fost și ea grav rănită. Ambii soți ieșiseră din mașină pentru a evalua starea automobilului în care se aflau, după ce acesta intrase în derapaj, când au fost loviți de un alt autoturism, al cărui șofer pierduse controlul volanului.
În 11 mai 2024 Adriana, o iubitoare a plimbărilor în natură a urcat Vârfului Corongis din Munții Rodnei în zona Poienii cu Narcise, alături de un grup organizat ad-hoc pe facebook, însă la coborâre a alunecat si a căzut zeci de metri într-o prăpastie. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost recuperat abia 5 ore mai târziu, după intervenția celor de la Salvamont și Jandarmi, în acțiunea de căutarea fiind implicat și un elicopter SMURD.
Adriana n-a avut nicio șansă
Potrivit unui cunoscător al zonei, care a participat la căutarea trupului Adrianei, Alex Varga, acesta n-a avut nicio șansă: pământul, infiltrat de apă, s-a rupt pur și simplu sub picioarele ei : ” Din cauza zăpezii topite de curând, pământul este plin de apă, așa că s-a rupt pur și simplu o bucată de pământ cu tot cu iarbă sub picioarele ei, si a alunecat, iar alunecarea s-a terminat cu o cădere de câtiva zeci de metri în gol. Nu știu câți metri, nici nu mai contează. N-a avut nici o șansă!” a scris acesta pe facebook. Bărbatul a mai scris si ca a fost nevoie de o dronă cu termoviziune pentru identificarea locului unde căzuse Adriana: ” Am reușit, împreună cu echipa Salvamont Rodna, împreună cu un cadru SMURD, și cu un ajutorul neprețuit care ne-a dus cu mașina proprie pe niște drumuri de nici nu vă imaginați, blocate de arbori căzuți și alte chestii…neprevăzute, după ce am trecut doi munți, la propriu, să ajungem în zona accidentului, am făcut inclusiv zboruri de căutare cu drona dotată cu cameră cu termoviziune, și printr-un efort comun (mai mult al băieților din Salvamont) am găsit trupul neînsuflețit! A fost preluat de un elicopter SMURD venit în ajutor, și a fost predat Salvamont-ului Bistrița, care erau, cred, pe Saca, deasupra Poienii cu Narcise” a mai scris bărbatul.
Adriana Domnici era expert contabil și avea două fiice care îmbrățișau carierei tatălui lor, regretatul Ovidiu Domnici: una este avocat stagiar în Cluj, cea de-a doua este studenta a Facultății de Drept .