În săptămana care a precedat Ziua Copilului zeci de copii de la mai multe școli din județ au fost premiați de ADI Deșeuri pentru rezultatele impresionante la concursul ”reciclezi pentru viitorul tău”. Cei mai harnici, care au reușit sa colecteze fiecare una sau mai multe tone de deșeuri reciclabile au plecat acasă cu câte o bicicletă. ”Toată săptămâna aceasta am premiat copiii harnici și frumoși, care s-au implicat plini de entuziasm în concursul școlar ”Reciclezi pentru viitorul tău!” a precizatCristian Niculae, directorul ADI Deșeuri.
Ediția a 5-a a concursului organizat de ADI Deseuri, Supercom și partenerii a însemnat o cantitate totală de 46,4 tone de deșeuri reciclabile colectate selectiv de cei mai harnici copii din județul nostru, 10 biciclete, 100 de boxe portabile și 100 de câști audio –premii oferite de Supercom și ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud!.
Doi copii din Șieuț au adinat fiecare peste 6 tone de deșeuri. Au plecat amândoi cu biciclete
ADI Deșeuri a transmis lista școlilor participante și cîștigătorii:
”La Scoala Gimnaziala Sieut s-au adunat 15 tone de deșeuri reciclabile, iar campionii colectării selective a deșeurilor au fost Tudor Dumbrăvan cu 6,7 tone și Darian Drăguș cu 6,2 tone. Ambii au câștigat biciclete, premiile fiind suplimentate prin implicarea companiei locale Vanirotrans SRL.
– La Școala Gimnazială “Paul Tanco” Monor s-au colectat 1,9 tone de deșeuri reciclabile, iar marele premiu a fost câștigat de Ilinca Moldovan cu 400 kg.
– La Școala Gimnazială Sânmihaiu de Cîmpie s-au colectat 4,1 tone dedeșeuri reciclabile, iar bicicleta a fost castigate de Darius Negrea cu 1,13 tone. Și în această comunitate minunată premiile au fost
suplimentate prin implicarea exemplară a profesorilor de la școală –s-au acordat în plus încă 3 biciclete și 3 seturi de căști audio!
– La Scoala Gimnaziala Milas s-au adunat 3,5 tone de deșeuri reciclabile, iar premiul cel mare a fost câștigat de Gabriel Chiș cu 981 kg de deșeuri reciclabile aduse la școală.
– La Școala Gimnazială LUNCA ILVEI s-au adunat 7,2 tone de deșeuri reciclabile iar bicicleta a fost câștigată de Alexandru Bălan cu o cantitate de 1,55 tone de deșeuri reciclabile.
– La Scoala Gimnaziala Sever Pop Poiana Ilvei s-au adunat 3 tone de deșeuri reciclabile, iar Darius Titieni a plecat acasă cu bicicleta datorită celor 766 de kg de deșeuri reciclabile aduse la școală.
– La Școala Gimnazială Nr. 1 Leșu s-au colectat 5 tone de deșeuri reciclabile, iar bicicleta a fost câștigată de Ionut Pop din cls. A 7-a cu 800 de kg de deșeuri colectate selectiv!
– La Școala Gimnazială din Chiuza s-au colectat 2,1 tone de deșeuri reciclabile, iar marele premiu a fost câștigat de Cosmin Chiș din clasa 8-a cu 363 kg adunate!
– La Școala Gimnazială Budacu de Sus s-au colectat 3,6 tone, iar bicicleta a fost câștigată de Andreas Ionuț Cocos cu o cantitate de 1,15 tone!
– La Școala Gimnazială din Petriș s-au colectat 1 tonă de deșeuri reciclabile, iar câstigătorul bicicletei a fost desemnat elevul Radu Deluț Cristian cu o cantitate de 132 kg.
”Felicităm și mulțumim profesorilor care s-au implicat în organizarea acestui concurs școlar care aduce atâta bucurie în rândul elevilor și mulțumim și TeraSteel – partenerul nostru în proiecte de educație pentru protecția mediului. Haideți să iubim natura și să le punem pe toate la locul lor!” a transmis Cristian Niculae, directorul ADI Deseuri.