Primarii nou aleși își primesc mandatele în ritm accelerat la capătul celor patru luni de așteptare după alegerile locale. Numai astăzi au fost organizate în județ ceremonii pentru cinci primari, unul aflat la primul mandat. Regula este că din mandatul primarilor aleși în 2020 nu trebui sa lipsească nici o zi, așa că reperul de care se ține cont este patru ani de la momentul depunerii jurământului. Instituția Prefectului este cea care face oficiile numirii, după ce bineînțeles mandatul primarilor și al noului consiliu a fost validate de instanțe.
Marți, 15 octombrie la Reteag primarul aflat la al doilea mandat, Ionel Ropan (foto 1), fost antreprenor a depus jurământul de investire pentru noul mandat. La ceremonia primarului ales din partea PNL a participat subprefectul Decsei Attila, dar și deputatul Robert Sighiartau, alături de primarul din Năsăud, Dorin Vlașin. Primarul Bistriței, Ioan Turc, a cărui mandat se încheie în 22 octombrie a postat astăzi un mesaj de felicitare pe pagina de facebook.
La Cetate și-a primit astăzi mandatul și a depus jurământul un primar aflat la primul mandat, Stelian Curean (foto 2) care a candidat din partea PNL. La ceremonia de investire a noului primar a fost prezent prefectul Teofil Ciorbă și presedintele PNL BN, Ioan Turc. Primarul liberal l-a bătut în alegeri chiar pe fostul primar, Lucian Tarniță un PMP-ist care a candidat în 2024 din partea PSD.
La Dumitrița Ilie Uhrenciuc (PSD)(foto 5) e la al treilea mandat, iar la investirea în funcție a lui si anoul consiliu local a participat prefectul Teofil Ciorbă. Tot la al 3-lea mandat e si primarul din Ciceu Mihăiești Vasile Iuga (PSD) cel care a depus jurământul tot azi în prezența subprefectului UDMR, Attila Decsei. Iuga administrează primăria unei comunități mici cu abia 1335 de locuitori (cf ultimului recensământ ), unde peste 18% din populația are între 70 si 79 de ani
Ieri la Lechința și-a preluat mandatul cu numărul 5 primarul Romeo Florian, secretar general al PSD-ului județean. I-a fost alături prefectul Teofil Ciorbă: ”În urmă cu 16 ani eram lipsit de experiență dar aveam o voință puternică, acum am o mare experiență și aceeași mare voință, aceeași mare putere de muncă. Pregătim în continuare proiecte ca să aducem cât mai mulți bani pentru dezvoltarea comunei și pentru a face viața oamenilor cât mai bună. Voi fi la fel de harnic și neobosit, tot timpul aplecat la nevoile oamenilor din comunitatea noastră”, a spus acesta la învestire. Tot astăzi a depus jurământul un primar nou ales , Marius Vasile Urs, ales în Josenii Bargaului din partea PSD (foto dreapta jos). Urs a fost viceprimarul comunei între 2020 si 2024.
Un comentariu
La Cetate primar este Stelian Curean nu Ciurea .