Deputatul Forței Drepte Diana Morar a anunțat adoptarea ieri de catre plenul Camerei Deputaților a unui proiect de lege pe care l-a inițiat și care modifică legea societăților comerciale și le permite acționarilor și asociațiilor din SRL-uri si SA-uri să participe și să voteze inclusiv online în adunarile generale.
”Până acum, legea impunea ca adunările generale a acționarilor și asociaților să fie organizate în format fizic, însă era digitală a revoluționat modul în care firmele își desfășoară activitățile și își administrează operațiunile, astfel că și noi parlamentarii, ca entitate legiuitoare, trebuie să sprijinim mediul de afaceri din România” explică Diana Morar într-o postare pe facebook.
”Prin modificările adoptate de Parlament, participarea digitală la adunările generale ale acționarilor și asociaților oferă beneficii în ceea ce privește eficiența, economisirea de timp și costuri, transparență, protejarea dreptului acționarilor și asociaților și adaptabilitatea la situații neprevăzute. Digitalizarea adunărilor generale contribuie, de asemenea, la creșterea accesibilității pentru acționari și asociați, întrucât într-un mediul online, documentele și informațiile relevante pot fi distribuite rapid și eficient, facilitând comunicarea și luarea deciziilor.” a mai scris Diana Morar.
Deputata bistrițeană scrie să că modificarile votate ieri fac parte dintr-o suită de modificări înițiate în sprijinul mediului antreprenorial: ”Dupa Legea 265/2022 privind simplificările aduse în relația firmelor cu Registrul Comertului, am continuat optimizarea activității societăților comerciale prin simplificarea procedurilor”.
CMF 11240022