Liderii partidelor din Bistrița-Năsăud, majoritatea competitori la alegerile de peste o saptămână au făcut comentarii în momentul votului cu mesaje mai mult sau mai puțin directe. Ce au spus principalii competitori:
Diana Morar: România poate fi țara în care o ducem mai bine toți, dar trebuie să credem și să votăm”
Deputatul Diana Morar, presedinte Forța Dreptei, numarul 1 pe lista formațiunii la Camera Deputaților:
”Am votat pentru o Românie în care nu mai suntem necăjiți că președintele nu ne bagă în seamă sau face jocuri ascunse, am votat pentru o Românie cu bun simț, fără aroganțe cu avioane private și fără manele plătite din bani publici. Stiu că pare uneori că votul nostru nu contează, dar azi avem șansa să stricăm jocurile celor ce ne-au condus în ultimii doi ani, ca frații, în timp ce pe noi ne-au învrăjbit între noi, ca dușmanii. România poate să fie țara în care o ducem mai bine toți, dar trebuie să credem și să votăm!

Radu Moldovan, presedintele PSD BN, a votat alături de soția sa Voichița Moldovan:” Am ales un lider, un coleg, un om care are puterea și toată susținerea necesară pentru a duce România într-o direcție sigură.
Un om al faptelor bune și importante, exact așa cum ne dorim cu toții.
Astăzi, alegem un om #deVotat, a cărui victorie va aduce binele și siguranța tuturor românilor!”

Ioan Turc, presedintele PNL B-N, competitor electoral la alegerile parlamentare (locul 1 lista Senat) : ” Am votat un patriot, am votat un bun român, am votat un om care poate sa apere sigurnța și securitatea României. Am votat pentru bistrițeni, pe toți cei care locuim în Bistrița-Năsăud, am votat pentru România.” Turc a venit însoțit la vot de soția sa, Carmen Turc.

Lorand Toth, presedintele USR BN, candidat la parlamentare pe locul 1 Camera Deputaților (USR) : Astăzi am votat pentru o Romanie pentru toți, nu doar pentru unii! Dacă nu ai votat, încă o poți face până la ora 21:00.
Astăzi puterea este la tine! Nu o irosi!

Ministrul digitalizării Bogdan Ivan a votat alături de soția sa și băiețelul său care i-a însoțit în secția de votare. Bogdan Ivan candidează pe locul 2 la Camer Deputatilor din partea PSD: ” Am votat pentru o Românie puternică, respectată în lume, pentru stabilitate, echilibru și pace. Am votat pentru un viitor mai bun, în care fiecare român să aibă parte de un trai decent, iar tinerii noștri să-și poată construi un viitor aici, acasă. Cred într-o țară care să lupte pentru oameni, care să câștige noi victorii, așa cum a fost intrarea completă în Schengen, și care să fie un exemplu de demnitate și unitate pe plan internațional.
Astăzi este o zi istorică pentru județul nostru, Bistrița-Năsăud, și pentru întreaga Românie. Am votat cu încredere pentru un om care iubește acest județ, care luptă pentru fiecare român și care va construi un viitor mai bun pentru generațiile ce urmează. Cred că victoria lui va fi victoria noastră, a tuturor.”

Deputatul Robert Sighiartău, vicepresedinte PNL, locul 1 Camera Deputatilor :
”Am votat pentru un om care crede în Dumnezeu, în familie, în România și care are experiența necesară pentru a fi Comandantul Forțelor Armate”
Am votat pentru un om care crede în Dumnezeu, în familie, în România și care are experiența necesară pentru a fi Comandantul Forțelor Armate.

Robert Sighiartău a comentat și o așa zisa stire rostogolită de un ziar online central: ” FAKE-NEWS promovat de propaganda urmașilor comuniștilor despre mine. Avertizez oamenii că azi circulă multe știri false în mediul online; să nu le ia în seama, să nu se lase manipulați.
Să aibă încredere în conștiința lor și să voteze conform conștiinței și rațiunii.
Sa mergem la vot sa ne exercitam votul și să alegem un președinte priceput, potrivit pentru vremurile noastre și pentru funcția de Comandant al Forțelor Armate” a scris Robert Sighiartau pe facebook.
Presedintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu a votat alături de soția sa: ”Am votat cu încredere un OM pe care-l cunosc, un om de cuvânt, un om care lasă ceva în urma sa pentru oameni, am votat un prieten!” a postat acesta pe facebook. În declarații făcute la urne Daniel Suciu a spus ca a votat un presedinte echilibrat, un președinte care să țină țara pe cale asigură:
