În jur de 2000 de fermieri bistrițeni ar putea fi eligibili pentru noul ajutor de urgență al UE pentru producătorii de lapte

În jur de 2000 de fermieri bistrițeni ar putea fi eligibili pentru noul ajutor de urgență al UE pentru producătorii de lapte

Ajutorul de urgență de la Uniunea Europeană acordat micilor producători de lapte poate fi solicitat începând de astăzi până în 2 mai 2017, anunță Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură. Deja hotărârea de Guvern care stabilește cum va fi acordat acest ajutor destinat micilor producători care au suferit pierderi de pe urma politicilor UE, în special a embargoului pe piețele ruse, dar și eliminarea cotelor de lapte  și care sunt condițiile minime,  a apărut în Monitorul Oficial în 12 aprilie 2017  înaintea sărbătorilor Pascale.

Exclus sub 100 de euro per capita

Practic sunt eligibili toți crescătorii de vaci de lapte care au între 3 și 9 capete și au vândut cu acte minimum 40 de tone de lapte în intervalul 1 aprilie  2015- 31 martie 2016. Deocamdată nu se știe câți bani vor primi efectiv producătorii de lapte, pentru că suma finală depinde de numărul total de cereri și de capete de animale pentru care se va solicita ajutorul de urgență. Se știe doar că suma aprobată pentru România este de 5.448.041,5 euro derulată prin MADR, respectiv Agenția de Plăți și Intervenții. ”Abia după finalizarea perioadei de depunere și procesarea cererilor se va ști cu certitudine despre ce sume este vorba pe cap de animal, pentru că banii vor fi împărțiți la numărul de animale pentru care se depune cerere” explică reprezentanți ai APIA Bistrița-Năsăud. ”Nu va fi din calculele noastre mai puțin de 100 de euro pe cap de animal spun sursele citate.

Din Bistrița-Năsăud se așteaptă aflux de cereri

Oficialii de la APIA Bistrița-Năsăud se așteaptă la cel puțin 2500 de cereri numai din județ: ” Vor fi multe cereri. Probabil vom fi printre primele 2-4 județe din țară, așa cum s-a întâmplat anii trecuți cu subvenții care vizau acesti crescători. Suntem un județ care va accesa destul de mult. Și este timp suficient, până în 2 mai explică sursa menționată.

Care sunt condițiile ajutorului de urgență?

Hotărârea nr. 211/2017 care stabilește condițiile pentru distribuirea ajutoarelor excepționale  pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul 1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016  stabilește că : ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte care deţin un efectiv de vaci de lapte de minim 3 şi maxim 9 capete, pe beneficiar, identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) la data depunerii cererii, au livrat/vândut direct minim 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016; deţin Registrul Individual al Exploataţiei (RIE) cu cod ANSVSA, produc şi livrează direct lapte la data depunerii cererii.

Plățile pentru ajutoarele de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor se efectuează până la data de 30 iunie 2017.

Acești producători beneficiază și de schemele obișnuite de plăți prin APIA: plăți de agromediu, sprijin cuplat in vegetal, ajutorul de urgență neafectând restul plăților.

 

Sursă foto:adevărul.ro

Categoria: BUSINESS

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *