Sorin Hangan: În loc de barieră la Viișoara administrația a instalat una la Palatul Culturii. Diferența dintre cele două e cea dintre cetățeanul simplu și șmecheri

Sorin Hangan: În loc de barieră la Viișoara administrația a instalat una la Palatul Culturii. Diferența dintre cele două e cea dintre cetățeanul simplu și șmecheri

Consilierul local Sorin Hangan atrage atenția că la intrarea în Parcul Centrului Cultural Municipal a apărut peste noapte o barieră pe senzori, într-un moment în care o comunitate întreagă reclamă lipsa unei bariere și a unei semnalizări eficiente la trecerea de nivel de la Viișoara, acolo unde 5 tineri au pierit în 1 iunie și alți patru anul trecut în decembrie 2015.: ”A fost nevoie să moară nouă oameni pentru ca administrația Crețu să urgenteze demersurile pentru instalarea unei bariere la trecerea de nivel cu calea ferată de la Viişoara. A fost nevoie să se ducă la cer nouă suflete pentru ca autoritățile locale şi județene să ia atitudine-scrie într-o postare pe pagina de socializare liderul consilierilor opoziției din Consiliu Local- Desigur, în opinia acestora opoziția este doar o mână moartă la jocul democratic, dar dacă puterea n-ar fi fost cuprinsă de un egoism care nu are ce căuta într-un Consiliu Local şi ar fi înțeles că interesul cetățenesc este mai presus de cel politic, poate că cele cinci victime ar mai fi avut viață de trăit. Totuşi, Primăria Bistrița a avut grijă să instaleze o barieră la intrarea în parcarea Centrului Cultural Municipal”.

Bariera cu senzori n-a trecut prin Consiliul Local

Sorin Hangan mai spune și că intenția de  amenaja bariera, proiectul sau devizul acesteia n-au trecut prin Consiliul Local Bistrița, iar consilierii nu știu cum și de unde a apărut, deși e vorba de bani publici: ”Una frumoasă, pe senzori care a costat…..cât o fi costat. Nu ştie nimeni sigur, dar a fost achitată cu siguranță din bani publici. Banii cetățenilor. Bariera de la Palatul Culturii protejează locurile de parcare ale angajaților. Sau poate protejează cultura municipală. Poate ansamblul profesionist Cununa de pe Someş. Poate pe domnul director Dorel Cosma. Nu ştim sigur pentru că onor Primăria, recte Ovidiu Crețu, nu a oferit cetățenilor vreo informație. Sunt consilier local PNL , se presupune că sunt mai informat decât omul de rând, însă doresc să-mi fac mea culpa şi să informez cetățenii care mi-au acordat încredere şi m-au votat că…NU ŞTIU! Nu ştiu nici cât a costat, nici când s-a aprobat proiectul şi nici care a fost motivația acestei bariere! Ca atare, îl întreb la rândul meu pe primar! Cât, cum, de ce şi când? Diferența între bariera de la Palatul Culturii şi cea inexistentă încă de la Viişoara, face diferența între cetățeanul simplu şi şmecheri. În loc să protejăm vieți omeneşti, protejăm maşinile unora sau protejăm Palatul şi cultura bistrițeană. Este adevărat, în cultură s-au investit şi se investeşte fără număr. Protejarea vieților oamenilor are nevoie de victime….pentru că aşa gândeşte un primar şi un Consiliu Local înveliți în propriile angoase intelectuale. La acest nivel…nu este nevoie de barieră….” încheie plin de revoltă consilierul local.

Categoria: IN VIZOR

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *