Gabriel Rus, șoferul de 20 de ani care a provocat teribilul accident de la Coldău, de duminica dimineața în urma căruia un taximetrist de 21 de ani și-a pierdut viața și alți trei pasageri ai mașinii au fost răniți, a contestat cercetarea în stare de arest, măsură decisă luni de un complet al Judecătoriei Beclean. Tribunalul Bistrița-Năsăud a fixat ca termen al judecării contestației data de 6 septembrie 2017.
Surse din instanță precizează că judecătorul din Beclean a ținut cont în luarea măsurii arestului preventiv de faptul că Gabriel Rus era băut în momentul comiterii accidentului, când a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens.
De altfel tânărul șofer s-a urcat în mașina de teren a tatălui său după o petrecere de nuntă la un restaurant din Beclean în jurul orelor 4 dimineața. Tânărul avea pe pagina de socializare fotografii de la nunta cu pricina, însă contul a fost șters imediat după ce presa le-a publicat. Odată cu ștergerea contului a dispărut și contul de facebook PSD Târlișua unde tânărul era administrator de cont.