Dezastru la matematică la simularea evaluării: doar un sfert dintre elevii bistrițeni au note peste 5

Dezastru la matematică la simularea evaluării: doar un sfert dintre elevii bistrițeni au note peste 5

Rezultatele la simularea Evaluării Naționale din Bistrița-Năsăud i-a luat pe surprindere pe profesorii de matematică, dar și pe inspectorii școlari: nimeni nu se aștepta ca trei sferturi  dintre elevii de clasa a 8-a să nu ia măcar nota 5 la evaluare, la această disciplină. După simularea  desfășurată săptămâna trecută, rezultatele care sunt de regulă, an de an,  mai mici decât cele la evaluarea propriu zisă, au fost de data aceasta cu mult sub așteptări.

Un sfert dintre toți elevii din Bistrița-Năsăud au luat între nota 2 și 2,99 la matematică, iar în total 45 % , adică 1317 dintre cei 2932, care au susținut simularea, au obținut sub nota 3 în județ.  Continuând statisticile celor sub nota 5, 17,12 % au luat mai puțin de nota 4 , iar alți 12,82% au obținut mai mult, dar tot n-a fost totuși notă de trecere. Abia 25 % au obținut peste 5, cei mai mulți fiind cei între 5 și 6. Cinci elevi au reușit totuși să obțină nota 10.

Un profesor de matematică, evaluator la această simulare, consultat de Bistrița Express, spune că subiectele nu au fost de dificultate deosebită și că nota 7 pentru un elev mediu nu a fost greu de obținut, chiar si fără pregătire specială: ”Chiar nu înțeleg fenomenul, pentru că m-am tot întrebat ce s-a întâmplat. Până acum județul stătea foarte bine în aceste statistici, e posibil ca acești copii să nu fi știut foarte bine  ce e cu simularea aceasta, să nu o fi tratat cu toată seriozitatea . E greu de găsit o explicație. nu știu ce se întâmplă, dar învățământul în general are o problemă. Și e tot mai mare de la an la an…Revenind la subiect cred totuși că la evaluarea propriu zisă rezultatele vor fi mai bune, chiar dacă asta va însemna subiecte de dificultate mai scăzută” a mai spus profesorul, care a preferat să-și păstreze anonimatul.

Ce spune ISJ

Contactată de Bistrița Express pentru a comenta rezultatele la simulare, inspectorul de la disciplina matematică, Stela Pop a evitat un răspuns și a recomandat contactarea biroului de presă al Inspectoratului Școlar pentru un punct de vedere. În schimb inspectorul școlar general Camelia Tabără spune că rezultatele sunt un duș rece, însă este optimistă: crede că elevii vor realiza ce-i așteaptă și este convinsă că atunci când vor fi puși față în față cu examenul propriu zis, rezultatele vor fi mai bune: ” Poate s-au obișnuit copiii, așa cum e la clasă, ca evaluarea să pornească de la 4 și dacă mai știi ceva iei 5 ușor. Ori aici pentru fiecare punct, pentru fiecare subdiviziune trebuie muncit. Totuși nu poți să nu te întrebi ce au făcut patru ani în clasă”, explică inspectorul șef ISJ. ” O să-și facă analizele, în întâlniri cu părinții, cu diriginții , e un lucru bun că pot să vadă ce au greșit și vor trebui să-și intensifice eforturile” mai spune Camelia Tabără.

La limba română rezultatele au fost ceva mai bune, însă procentul este inferior față de media națională. La această disciplină 58 % au trecut de nota 5 în Bistrița-Năsăud, însă la nivel național procentul celor care au obținut cel puțin 5 a fost și în acest caz mai mare decât în județ: de 63,1%.

Rezultatele la matematică în județul Bistrița-Năsăud au fost cu mult sub media națională. La nivel național  33.1% dintre elevi au reușit să ia peste 5 la matematică, situație considerată oricum nefiresc de slabă. Pentru prima dată, prin dispoziție a MEN notele la simularea națională n-au fost publice și au fost comunicate doar elevilor și părinților lor.

 

Categoria: STIREA ZILEI

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *