Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Cazuri noi de îmbolnăviri Covid 19 la Leoni și Intex. Prefectul s-a dus azi în control la una din fabricile Leoni

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Numărul angajaților unor mari firme din Bistrița-Năsăud infectați cu Covid 19 a ajuns la 30 de persoane, dintre care 22 de cazuri sunt încă active, potrivit informării de astăzi a Instituției Prefectului.

O nouă companie a intrat pe lista celor în care s-au semnalat cazuri de infectare cu Covid 19, este vorba de Intex Năsăud, fabrica ce s-a profilat pe producție de măști si combinezoane de protecție după izbucnirea pandemiei. După câteva cazuri zilele trecute ar mai fi apărut și astăzi două, , potrivit directorului DSP, Anca Andrițoiu. Un alt caz pozitiv s-a înregistrat astăzi și la Leoni compania cu 5000 de angajați din întreg județul, acolo unde au aparut și primele cazuri dintr-o fabrică din județ. Și la Electrica, un alt mare angajator s-a înregistrat un caz de infectare cu Covid 19, care însă s-ar fi vindecat.

Prefectul în vizită la Leoni  

Prefectul Stelian Dolha a anunțat că a fost astăzi în vizită la Leoni, la una dintre fabricile din Bistrița  pentru a verifica aplicarea măsurilor de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus. Prefectul care și-a anunțat vizita înainte s-a arătat multumit de condițiile în care compania cu 5000 de angajați și personal din toate colțurile județului respectă măsurile de protecție, inclusiv de modul în care seasigură acum, transportul : ” Am vizitat una dintre fabricile Leoni din Bistrița și am constatat că planul de măsuri de protecție, unul dintre cele mai stricte pe care le-am întâlnit, este aplicat cu rigurozitate: angajații lucrează cu măști și viziere, circulă pe trasee cu circuite special stabilite, temperatura este măsurată obligatoriu la intrare în fabrică și dezinfecția este supravegheata strict. Sunt condiții speciale si în locurile amenajate pentru servirea mesei iar transportul către și dinspre companie, considerat la început o vulnerabilitate, din pricina calatorilor indisciplinați are condiții stricte: la urcarea în autobuze călătorii primesc măști gratuite, circuitele de urcare si coborâre diferă iar mijloacele de transport circulă doar cu jumătate din capacitatea normală.” . Prefectul a mai adaugat că va continua vizitele de control pentru a se asigura că oamenii  sunt protejați de infecția de noul coronavirus  la locul de muncă. ” voi continua monitorizarea condițiilor de protecție și în alte fabrici și companii din județ, cu atât mai mult cu cât primesc zeci mesaje de la angajați care vor sa se asigure că muncesc în siguranță” a mai scris Stelian Dolha

Share.

About Author

Lasă un comentariu