Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Dolha mesaj către deputatul Suciu: ”când dictatorul va cădea, cad cu el și cei care-l servesc”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Prim-vicepreşedintele PNL Bistrița-Năsăud Stelian Dolha i-a transmis într-o conferință de presă liderului de grup de al deputaților PSD, bistrițeanul Daniel Suciu, că dacă va mai continua să execute orbește ordinele lui Dragnea va împărtăși aceeași  soartă politică . Dolha spune că în poziția în care se află deputatul bistrițean, ținând cont de modul în care a arătat Dragnea că face numirile în Guvern, după gradul de obediență,  în privința lui Suciu lucrurile sunt și mai clare: ”Dacă domnul Dragea schimbă miniştri, secretari de stat, cum vrea el, atunci ce se întâmplă în parohia lui,  la Camera Deputaţilor, acolo unde purtătorul de mesaj e conjudeţeanul nostru? Cât de mare e gradul de obedienţă acolo. M-am uitat în ultimele zile la Daniel Suciu şi vă spun că mi se pare că gradul de obedienţă a crescut  atât de mult încât e sub al unei ordonanţe. Ştiţi ce face ordonanţa de ofiţer? Face cizmele şi-l încalţă pe ofiţer. Păi asta face și Suciu.  Spun că părere de rău, păcat, că e un tip isteţ, chiar promitea, jurnalist, necompromis în afaceri. Putea să facă cu totul şi cu totul altceva”

Stelian Dolha îî transmite lui Suciu că-și compromite viitorul: ”cred că a studiat suficient de multă istorie încât să ştie un lucru: dictatorii împreună cu toţi care sunt în umbra lor, când se duc la fund, se duc la fund cu toţii. Cu alte ccuvinte , l-am văzut per Daniel că aproape face spume la gură încercând să-l apere pe domnul Dragnea. Ori ăsta e mesajul meu pentru el: Dane, trezeşte-te, pentru că rişti să ajungi ca și dictatorul tău, ca idolul tău şi asta este foarte grav”, i-a transmis Stelian Dolha.

Fostul deputat spune că și Radu Moldovan, care ar fi și el obedient lui Dragnea încearcă să-l copieze pe acesta în  Bistrița-Năsăud. Doar că nu-i iese la fel:  ”Diferenţa în schimb faţă de cel pe care îl menajează şi-l susţine, faţă de domnul Dragnea e una pe care sigur  aţi observat-o. Acolo, în Teleorman, dictatura şi baroniada funcţionează la perfecţie, acolo nici musca nu zboară. Aici, la Bistriţa, zboară… Creţu. Creţu zboară, pentru că a venit Radu Moldovan şi ne-a anunţat că nu o să candideze şi a venit Creţu într-o conferinţă şi ne-a spus: nu, sondajele şi analizele o să ne spună cine o să fie candidatul PSD la Primăria Bistriţa. ” a mai spus Stelian Dolha în conferința de presa de vineri a PNL.

 

Share.

About Author

Comentarii închise.