Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Incendiu devastator în comuna Șanț: 8 case afectate, dintre care 4 au fost distruse complet

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

În comuna Șanț s-a dezlănțuit în această noapte un adevărat iad: patru case au ars în întregime, o alta aproape pe jumătate și alte trei au avut pagube semnificative, un atelier de tâmplărie și alte două anexe gospodărești au fost distruse de flăcări.

În momentul în care locuitorii au sunat la 112, cu câteva minute înaintea orei 1,00  patru case erau deja cuprinse de flăcări, iar când pompierii au ajuns  la locul dezastrului patru locuințele și un atelier de tâmplărie ardeau generalizat, a informat ISU Bistrița-Năsăud.

Opt echipaje de pompieri militari și voluntari cu șapte autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD ( trei echipaje de la Garda de Intervenție Sângeorz Bai, două echipaje de la Secția de Pompieri Năsăud, respectiv SVSU Șanț, Maieru și Rodna) au fost trimise la fața locului. Însă primii care au intervenit până la sosirea mașinilor de intervenție au fost localnicii din Șanț , care ulterior coordonați de pompieri au avut o contribuție decisivă la protejarea caselor din jur, o recunosc chiar pompierii. Toată noaptea s-au luptat pompierii și voluntarii cu flăcările pe care le-au lichidat în întregime abia dimineață la ora 7,20.

Pompierii care califică incendiul de la Șanț drept cel mai violent din ultimii ani explică și cum a decurs stingerea incendiului: ” intervenția a fost concentrată pe două obiective mari: protejarea   vecinătăților, în situația în care incendiul a fost anunțat în faza în care se manifesta generalizat, pe toată suprafața afectată, cu flăcări înalte de câțiva metri, respectiv localizarea și lichidarea focarelor. Construcțiile erau realizate din lemn și alte materiale usor combustibile, fără distanță de siguranță între ele, fapt ce a determinat propagarea rapidă a flăcarilor în condiții de vânt.” . Pompierii mai spun, prin purtătorul de cuvânt Marius Rus că ”mobilizarea persoanelor care locuiau în cele patru imobile (15 persoane – adulți și copii care s-au autoevacuat în condiții de siguranță), a vecinilor și realizarea primei intervenții de către  componenta voluntara din localitate (SVSU) au avut un rol extrem de important în salvarea de vieților, limitarea extinderii incendiului și protejarea vecinătăților dar și că la o primă estimare, suprafață totală desfășurată afectată de incendiu este de aproximativ 2000 mp.”

Nu s-au înregistrat victime, însă două persoane, o femeie de 44 de ani și un septuagenar au suferit atacuri de panică, însă nu a fost nevoie de transportul acestora la spital

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric la unul din atelierele de tâmplărie, transmit pompierii .

Share.

About Author

Lasă un comentariu