Joi seara, timp de aproape două ore traficul pe Bulevardul Republicii a fost blocat, iar iluminatul public întrerupt după ce o mașină condusă de un tânăr șofer a lovit un stâlp de electricitate.
Potrivit polițiștilor un tânăr de 23 de ani n-a putut adapta viteza la condițiile de drum și în zona Grupului Școlar de Servicii a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. Nimeni nu a fost rănit după accident, însă a fost nevoie de intervenții speciale pentru degajarea zonei, extragerea mașinii și stabilizarea stâlpului. În zona accidentului a sosit inclusiv prefectul Stelian Dolha, care s-a asigurat că cei care intervin, inclusiv echipele de la Electrica vor fi operativi și traficul pe una dintre principalele artere ale orașului va fi degajat rapid.
Traficul pe Bulevardul Republicii întrerupt la 18,10 minute a fost reluat la 19,50. Potrivit polițiștilor șoferul a fost testat cu etilotestul, însă rezultatul a ieșit negativ.