Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

A apărut al doilea candidat la președinția PNL BN: vrea să conducă filiala principalului partid de guvernare de la Șieu Măgheruș

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +
Un primar de comună și-a anunțat astăzi candidatura la funcția de președinte a filialei Bistrița-Năsăud, printr-un mesaj trimis presei locale. 
Este vorba de primarul comunei Șieu Măgheruș, Sorin Mititean, un liberal provenit din fostul PDL care s-a ținut însă departe de viața de partid în ultimii ani, în special după fuziunea cu PNL. 
Mititean a trimis vineri un email presei în care-și anunță candidatura la prima funcție din filială susținând că s-ar fi consultat cu ”o mare parte din liderii partidului și cu colegi înainte de a lua decizia de a candida”. Candidatura sa nu a fost deocamdată înregistrată la biroul județean al PNL iar Mititean nu a comunicat și biroului județean intenția sa de a candida.

Primarul comunei Sieu Măgherus lasă să se înțeleagă în comunicat că ar fi de partea taberei care-l susține pe primul-ministru Florin Cîțu, în lupta națională din PNL :”Împreună cu primarii, cu liderii județeni, vom avea un parteneriat cu primul ministru al României pentru dezvoltarea județului” susține acesta. Deocamdată nu există semnale că  intenția primarului din Șieu Măgheruș are vreo susținere concretă în tabara pro-Cîțu sau este doar un demers personal al acestuia.

Din poziția de primar de comună Mititean invocă inclusiv realizările Clujului și cele din Oradea și vorbeste despre nevoia unor proiecte durabile în județ, așa cum dezvoltă cele două orașe. El promite și că va detalia programul său de candidatură în curând.

Alegerile pentru prima funcție din filiala Bistrița-Năsăud vor avea loc în 10 iulie. Actualul presedinte județean Ioan Turc, primarul Bistriței era până acum singurul candidat anunțat.

Oltean: filiala greu de condus din afara Bistriței

În urmă cu patru ani pentru funcția de presedinte al filialei a mai candidat un primar, este vorba de Vasile Silași din Chiochiș, care a iesit însă pe locul 3 . Acesta a avut atunci un puternic sprijin asumat în partid și susținători din rândul liderilor, însă nu a avut nicio șansă în fața votului membrilor de partid. De altfel vechiul și experimentatul  lider al PDL si PNL, Ioan Oltean a exclus posibilitatea ca partidul să poată fi condus din teritoriu. Întrebat recent într-o conferință de presă dacă îl vede candidat din partea primarilor si a curentului Cîțu -Sighiartău pe primarul din Năsăud, Dorin Vlașin, Oltean a spus că-l apreciază foarte mult pe acesta, însă că partidul nu poate fi condus din Năsăud.

Share.

About Author

Lasă un comentariu