Ședință furtunoasă astăzi în filiala PNL Bistrița-Năsăud, mediată de președintele partidului Nicolae Ciucă alături de secretarul general PNL Lucian Bode, de europarlamentarii Dan Motreanu și Daniel Buda. Ședința de birou executiv județean solicitată de un grup de primari și de cei doi deputați Diana Morar și Robert Sighiartău, nemulțumiți de conducerea președintelui Ioan Turc, s-a ținut departe de ochii presei la Hotelul Codrișor.
Potrivit surselor Bistrita Express ședința ar fi fost organizată după ce mai mulți membri din Biroul executiv PNL BN ar fi amenințat cu demisiile, ceea ce ar fi putut duce la dizolvarea acestuia. Aceasta explică și venirea intempestivă a președintelui Ciucă la Bistrița, îngrijorat de turnura pe care o pot lua lucrurile în filiala județeană, în prag de precampanie pentru prezidențiale. Acesta i-ar fi reproșat lui Ioan Turc lipsa de organizare a partidului, dar și că nu ar fi făcut campanie alături de Robert Sighiartău pentru alegerile locale. Dintre primari cei mai critici cu prestația lui Turc în calitate de președinte județean ar fi fost, asa cum era de asteptat , Dorin Vlașin, primarul din Năsăud, prim-vicepresedinte al filialei, un apropiat a lui Robert Sighiartău, dar și primarul din Sângeorz Bai, Catalin Bota, cel din Șieu Măgheruș, Sorin Mititean dar și Sorin Hognogi din Spermezeu, un alt apropiat a lui Robert Sighiartau. De altfel primarul Ioan Turc l-a criticat public pe deputatul Sighiartau, în replica la acuzațiile aduse. Alături de primarul Turc s-au aflat, printre alții subprefectul Ioan Zăgrean, secretarul general al filialei, primarul din Urmeniș, Dumitru Tomșa
Una peste alta, potrivit informațiilor obținute pe surse, președintele Ioan Turc și-ar fi păstrat funcția de presedinte județean, însă Nicolae Ciuca a anunțat că îl desemnează coordonator al filialei pe europarlamentarul clujean Daniel Buda. Potrivit surselor Bistrita Express acesta va supraveghea pe viitor toate deciziile luate de Biroul judetean, va fi prezent la sedințe, iar desemnarea candidaturilor la parlamentare, prin vot secret, se va sub supravegherea acestuia.
Miza mare a acestor frământări sunt locurile pe listele pentru Parlament, acolo unde prima poziția pe lista de Camera Deputaților, singura 100% eligibilă fără mari bătăi de cap este vizată și de Ioan Turc, care a pierdut la ultimele alegeri funcția de primar al Bistriței la 8 voturi diferență. În funcție de scorul obținut ar putea fi eligibile si locul 1 pe lista de Senat, respectiv 2 la Camera Deputaților, însă ambele poziții vor intra în redistribuirea mandatelor, acolo unde nimic nu va fi cert.
Deocamdată niciunul dintre liderii filialei nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere, iar PNL nu a dat niciun comunicat de presă.