Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Primarul unei comune cu 3000 de locuitori cotat cu mari șanse la șefia județeană a PNL Bistrița-Năsăud. Ioan Oltean spune că e cel mai bun dintre candidați

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Odată cu intrarea astăzi, în mod oficial în competiția pentru șefia PNL Bistrița-Năsăud a primarului din comuna Chiochiș, Vasile Silași, numărul celor care vor să conducă filala județeană a ajuns la trei. Însă până în 22 aprilie, data alegerilor județene numărul celor care vor candida pentru prima funcție în filială va crește în funcție și de susținătorii pe care reușesc să-i adune, dar și de negocierile de culise.

Ioan Oltean, fostul lider național  al PDL, încă foarte influent în partid este convins că celor trei candidați: deputatul Robert Sighiartău, primarul Silași, respectiv consilierul județean Ovidiu Florean li se vor adauga și alții, printre care i-a nominalizat pe Ioan Turc, cel care a pierdut recent competiția pentru președinția organizației municipale, dar și probabil Cristian Florian, fostul senator și copreședinte vreme de câteva luni a PNL-ului.

Deși afirmă că nu se mai implică în aceste alegeri interne, fiind dezamăgit de cum merg lucrurile, Oltean spune că dintre cei care și-au depus candidatura până acum , dar și dintre potențialii candidați cunoscuți în interiorul partidului, primarul din Chiochiș ar fi cel mai bun: ”Ce să zic?….Știu că Vasile (Silași nota red.) și-a lansat candidatura. ..Dacă nu ai altă alternativă și din ce se anunță acum: dintre Robert(Sighiartău), Ovidiu Florean , Cristi Florian și Turc, cred că Vasile Silași este, cred cel mai bun” a răspuns Ioan Oltean unei întrebări adresate telefonic de reporterul Bistrița Express.

Primarul din Chiochiș și-a anunțat candidatura vineri dimineața într-o conferință în sediul PNL fiind însoțit de primarul din Nușeni, Ioan Mureșan, fostul copreședinte de la municipiu Gheorghe Tuță și de Eugen Curtean, primul copresedinte al PNL Bistrița-Năsăăud după ce Ioan Oltean și-a dat demisia. Primarul din Nușeni a declarat în aceeași conferință de presă că Silași are susținerea primarilor PNL.

Robert Sighiartău, președintele interimar al PNL din vara anului trecut și unicul deputat al partidului în județ, care-și datorează funcțiile susținerii oferite de Ioan Oltean, pare să fi  pierdut între timp complet suportul fostului lider de fier al partidului. De altfel  Sighiartău și-a anunțat candidatura într-o postare pe facebook, la câteva zile după ce a apărut cu Ludovic Orban aflat în turneu electoral într-o conferință de presă. Și consilierul județeam, Ovidiu Florean și-a anunțat intenția de a candida pentru șefia PNL tot printr-o postare pe facebook.

Share.

About Author

2 comentarii

  1. Din pacate nu are sanse.E pus pe liste de Oltean
    .pentru ca nu mai are oameni.Nu mai are pe cine sa puna Oltean pe lista

Răspunde lui Dezastru Renunță